Cum sa fii un downshifter – un „approach” mai corporatist

AVERTISMENT: ACEST ARTICOL NU SE ADRESEAZA INCOMPETENTILOR, INCAPABILOR SI NICI MACAR MEDIOCRILOR DE TOATA ZIUA!! VALOAREA ESTE CHEIA!!

Iti ia 6 luni. Sau iti da 6 luni – depinde doar de tine.  Ai un salariu decent (peste 1500 RON)? Nu ai credite la banci? Ei bine, ia uite cum iti cumperi un concediu de 6 luni si in acelasi timp te vinzi mult mai scump decat credeai vreodata:

1. Iti iei un credit la limita maxima de suma, limita maxima de durata. Din calculele mele poti sa iti iei vreo 15-20.000 Euro pe vreo 20 de anisori – credit de nevoi personale. Probabil ca ti-ar folosi o garantie imobiliara. Costuri de acordare, comisioane, bla-bla, total vreo 500, sa zicem 850 Euro maxim.

2. Iti cumperi rapid o masina si un costum de haine. Un BMW second, adus din Germania, an de fabricatie 2001 este foarte elegant iar ignorantii il vad tot ca pe un beamveu in ciuda celor 200.000 km pe care chiar nu ii tradeaza. Total Euro cu toate taxele – maxim, MAXIM 10.000. Incearca sa gasesti o firma a vreunui prieten pentru ca asa economisesti 19% TVA-ul. Pentru costum, daca ai nevoie, iti pot furniza un numar de telefon al unui croitor de la Steilmann, la un pret in jur de 500 RON adica 150 Euro. Total costuri pasul 2 – 10150 Euro. Rest: vreo 10.000 Euro

3. Te duci la seful tau si iti negociezi ABRUPT salariul, sa zicem un 80-100% marire, pentru ca pretentiile tale au crescut, pe zi ce trece produci tot mai multi bani companiei etc, bla-bla. 99.5% sanse sa spuna NU. Pentru cei carora le iese cu pasul 3… felicitari si in acelasi timp THUMB DOWN, nu sunteti pregatiti pentru downshifting 🙂 – Sunteti exclusi din program.

4. Demisia – art. 79 din codul muncii – act unilateral, nu acordul partilor!!. Triumfator, cu coloana vertebrala, zambitor, accepti politicos cafeaua facuta chiar de secretara cea buna (si probabil curva, daca esti femeie) a sefului, o gusti doar – nu bei, cu un oarecare dispret afisat in coltul gurii (dispretul, in acest caz, va fi interpretat ca un act de manifestare a superioritatii, asa ca trebuie sa intelegi schimbarea la fata a sefului), inghiti cele 14 minute de politica winback absolut necesare pentru o companie care se respecta si pleci urand toate cele bune companiei.

Rasist au ba?

Teoretic, daca sunt rasist ma bucur de suferinta celor care nu apartin rasei favorite, nu? Ma tot uit la videoclipul asta si ii vad pe negri… si vreau sa ii vad negri… dar ii vad oameni, sunt reactii care imi aduc aminte de copilaria mea, sunt zambete care ma bucura, ii vad slabi si ma intristez… Cred ca nu mai sunt rasist. Oare se poate? Azi sunt rasist si de maine nu mai sunt? Sa nu fi fost niciodata rasist? Doar sa fi crezut ca sunt? Xenofobia generala sa imi fi intrat in sange intr-un mod absolut sintetic, iar acum anticorpii sa fi expulzat microbul? Sunt mai destept decat atunci cand eram rasist? Fuck! Je suis fucked up in the head!!

Cat de mare e China? Cat China, frate, cat China de mare…

Cum e China? Mare!! Foarte mare!! Si as mai spune-o de 5-6 ori pentru a va face o idee cat de cat.

Ideea marimii nu mi-a venit neaparat de la intinderea geografica (nici asta de neglijat) si nici de la zidul vietii sau numarul din 10 cifre de locuitori. Sau poate, o parte din idee se trage din acest numar urias.

China este foarte mare pentru mine, datorita potentialului. China este o bila uriasa care sta pe marginea unei mese, deja foarte subreda si ea (asta pentru cei care stiu ce inseamna energie potentiala:)). Cand China isi va incepe valorificarea potentialului… ne vom fi scris deja ultimele cuvinte in ceea ce priveste business-ul asa cum il stim, vom fi dat uitarii teoriile corporatiste asa cum sunt ele „practicate” in prezent in lumea noastra „civilizata”.

N-o sa va spun ca lucreaza pe 30 USD/luna. Este o aberatie si sa nu ii mai credeti pe cei care va indruga verzi si uscate pe tema asta. Ca sunt si salarii de 30 USD… sunt. Dar proportia celor care sunt muritori de foame este din ce in ce mai mica si cat de curand… nici nu va mai fi mentionata in posturi de genul astuia. N-o sa va spun nici ca mananca un bol de orez pe zi si gata, sunt satui… nici asta nu e valabil, desi vezi oameni care iti inspira MAXIM 1/3 bol :). N-o sa va spun nici ca sunt sufocati de regimul comunist pentru ca partidul, in adevaratul (pe care noi il cunoastem destul de bine) sens… nici nu se mentioneaza. N-o sa va spun nici ca mizeria i-a incercuit in case si folosesc doar scarile de incendiu pentru iesire pentru ca… guess what! E mai curat decat la noi. Au cartiere mai putin aratoase decat Bronx-ul, dar unde in lume nu vezi asa ceva? Nu va spun nici ca puteti sa va imbracati cu 2 euro din cap pana in picioare, desi imposibil nu e, pentru ca ei, chinezii nu se imbraca asa. Au realizat de mult deja ca sunt lucruri de foarta proasta calitate (care calitate??) si au ales fie sa vrea mai mult si sa se imbrace cel putin onorabil fie sa se intoarca la traditie si sa imbrace costume nationale (da, da, genul de costum pe care noi il scoatem doar la ocazii speciale, cand generam pretextul pentru o noua betie de grup- vezi berare, zilele Brasovului, Clujului etc).

Iata insa ce va spun: China e mare, foarte mare frate. Desi la ora 16:00 strazile sunt un infern datorita miilor, zecilor de mii de scootere, motociclete si biciclete

Despre Pittis

Hai sa va povestesc ceva despre Pittis. Nu stiu daca este sau nu adevarat, dar… mie mi-a placut la nebunie.

Pittis la admiterea in ATF (academia de teatru si film). Nefiind o persoana foarte populara in randul „cunoscatorilor” care se ocupau de destinul lui, Pittis a fost intampinat cu o oarecare retinere (ostilitate, dar n-avem dovezi :D).

Ei bine, dupa pleata motului, „comisionarii” (oamenii din comisie :D) au fost nevoiti sa gaseasca un subiect pe masura pentru proba practica. Si au facut-o:

• „Toti membrii comisiei trebuie sa rada, mai putin unul care trebuie sa se dea de ceasul mortii” – timp de lucru 30 minute

Comisia, asezata superior, in semicerc in jurul bietului Pittis, savura ultimele clipe de visare (vezi academie… filme… teatru) ale bietului rebel. Trece un minut, si Pittis intreaba: „Cat e ceasul, cat timp mai am?” i se raspunde prompt, satisfacut: „29 minute si 12 secunde, scuze… 10 secunde”. Evident, timpul trecea foarte repede pentru Mot dar foarte greu pentru „comisionari”. Dupa inca 1 minut Pittis intreaba din nou: „Cat e ceasul, cat timp mai am?” si i se raspunde. Alt minut, alta intrebare… un nou minut… o noua intrebare. Sa fi tot fost vreo 20 de intrebari care deja incepusera sa streseze onorata comisie.

Cu 5 minute inainte de terminarea timpului regulamentar, Pittis isi cere scuze pentru frecventele ruperi de ritm (aceste intrebari nevinovate) si il roaga pe seful comisiei – mare om, costum, pantofi, cravata, stilou de aur- sa ii imprumute ceasul pentru a renunta la picatura lui chinezeasca – intrebarea.

Primeste ceasul de aur al acestuia si cere permisiunea sa se ridice de pe scaun pentru ca emotiile si tracul il impiedica sa stea locului. Primeste aprobarea si incepe sa se plimbe… si se plimba… si se uita la ceas… iar se plimba… iar se uita la ceas… si tot asa vreo cateva minute pana cand, membrii comisie incepusera sa zambeasca si sa-si dea coate victoriosi.

Pana la un moment dat cand BOOOOOF!!! Pittis tranteste scaunul greu peste ceasul de aur al sefului de comisie. Ceasul s-a facut bucati-bucatele. Ras general, hohote… ce mai – isterie! Doar seful de comisie transpirat in costumul lui soios… tremurand cu stiloul de aur in mana… plangand in hohote pe dinauntru, il felicita pe Mot si ii da calificativul Admis.

Repet: nu stiu daca este sau nu adevarat! Doar ca stiu povestea asta de atat de mult timp, am spus-o de atat de multe ori incat daca vreti sa ma contraziceti… rezistati pornirii, va rog!

Si tineti minte: Sfarsitul nu-i aici!

Te-am citit Gabitza! Linkul catre post-ul lui Gabi este aici

S-a intristat preafericitul parinte!

Preafericitul Teoctist s-a dezis intru totul de numele si renumele Lui (sau nu era cu litera mare?). Preafericit nu are cum sa fie la 2 metri sub pamant iar Teoctist, poate nu ati observat, nu a prea fost vreodata.

Teoctist, pentru necunoscatorii ca mine, inseamna ctitor. Si nu numai atat, dar Teoctist nu e nume de mirean, care inseamna un fel de civil in raport cu popia, Teoctist e nume de Ales… de special… de supra-om.
Hai sa vedem cat a ctitorit Ctitorul:

Biserici cu gramezile, majoritatea de un lux exagerat, de prost gust, sfidator pentru enoriasii care din cei 300 pensie contribuie si cu 1-2 Roni pe weekend la BMW/Passat/Volvo/Mercedes/Audi-urile oamenilor in negru (si mai nou si auriu… sau aur… nevermind) prin intermediul cutiei milei. Mila de cine, sau.. de ce? Nu se spune, se pastreaza un profil foarte plat, scazut si opac, bani negri… nefiscalizati, neurmariti…

As vrea sa vad, si aici ii provoc pe toti impatimitii bisericii asteia corupte, ce anume a facut biserica pentru tara asta. In afara de jaf, sfidare si sfaturi pe tonuri pline de superioritate. As vrea sa vad cate scoli a „teoctit” Teoctist, as vrea sa vad cate spitale a reparat prin acelasi exercitiu de ctitorie… (exista cuvantul asta?).

NU E NORMAL SA POMPAM BANI IN „LINISTEA” OAMENILOR DACA EI NU AU SANATATE SI NICI LUMINA. SANATATEA SE DUCE… LUMINA SE STINGE… DAR HEI, FERICITI CEI SARACI CU DUHUL!

Mi-e greata… si mi-e somn.

AVERTISMENT: Nu il amestecati pe Dumnezeu in post-ul acesta, pentru ca nu are nici o legatura!

Cea mai buna Romanie!

Este oficial. Romania actuala este cea mai buna Romanie in care putem trai.

Nu este cea mai corecta, nici cea mai demna, nici cea mai cinstita, nici cea mai prolifica, dar este, de departe, cea mai buna Romanie in care am putea trai.

Hai sa luam cateva exemple de meserii, ocupatii sau stari de fapt care, oricat de gresite ar parea… se concretizeaza intr-un cadru OK de manifestare pentru Romania de azi.

NOTA: Daca esti pensionar, profesor, politician, doctor, functionar public, etc, dar nu te caracterizeaza descrierea, poate esti TU exceptia. Comenteaza articolul si poate facem noi reguli!

Profesorii

FOARTE prost pregatiti, in general oameni care nu au reusit in management, productie sau TESA 🙂
Total depasiti din toate punctele de vedere incluzand aici si pozitia lor sociala, si imaginea lor prafuita si demnitatea franjuri pe care o mai

Management in Romania = Fotbal in Luxembourg (part 2)

Cunosc multi manageri de companii mici sau chiar medii, vorbim aici de cifre de afaceri din 8 cifre in Euro, care inteleg notiunea de „brand”.

Inteleg gresit, vreau sa spun, notiunea de „brand”. Isi inregistreaza la OSIM un logo, o sigla, un nume si POOF!! au „brand”. O mica parte dintre ei, trebuie sa recunosc, cumpara si domeniul „brand.ro” impreuna cu un pachet de hosting, avand in vedere ca e mai ieftin asa.

Pasul 1

Se lauda in stanga si in dreapta ca au „brand”-ul!! Nu iarta pe nimeni, toti trebuie sa stie despre marea inregistrare la OSIM. Prieteni, rude, parteneri de afaceri sunt luati toti la rand pe diverse cai:

telefonic – si doar de pe mobilul care nu mai este un lux de mult, sunt parcursi apropiatii (invitati apoi chiar si la un mic party)

party de promovare – cateva mostre, deja jerpelite de la atata pipait, atins, verificat, troneaza langa logo-ul cumparat cu 50 RON de la unul dintre copii contabilei. Nelipsitele pliante, insotite de carti de vizita, toate cu amprenta strigatoare a exercitiului de creatie sublim, sunt mandria patronatului si a secretarei – autoare atat pentru creatie cat si pentru productie.

e-mail-uri – atat catre cei 11 oameni prezenti la party in afara angajatilor si rudelor acestora, cat si catre ceilalti 6 parteneri din baza de date a firmei. Toate e-mail-urile sunt trimise de pe noul office@brand.ro cu trimitere explicita catre site-ul brand.ro, evident, in constructie. Toate e-mail-urile incep cu „Stimate Partener,…”

Pasul 2

Dupa epuizarea, epuizanta de altfel, a bazei de date si parcurgerea tuturor celor 17 parteneri inscrisi acolo, sunt unii care nu au auzit de „brand”! Nici o problema, ajungem si la ei:

masina patronului – „brand”-uita/-ata, cu foarte multa informatie, nu autocolant policrom ci mai multe colante monocrom ca… e vreo diferenta?, toate numerele de telefon, fax, mobil, RDS, UPC, GTS si alti operatori + un www. mic in colt.

pliante – aceleasi pliante pe hartie A4 pt copiatoare laser, printate cu imprimante jet, pe alocuri fffff usor manjite din cauza degetelor transpirate cu care au fost manevrate – distribuite in posta, dar numai in zonele High Residential ca… de, ei au banu’.

radio – cel mai ieftin, ca doar tot radiouri sunt, ce naiba?! eventual, ales cel cu productia = 0 RON, cu timpi morti pentru difuzare ca doar tot aia e, oricum lumea nu asculta reclamele, dar trebuie sa avem reclama la radio.

Pasul 3, data viitoare !

Evident… VA URMA!

Technorati Tags: Management, Sales, Opinie, Opinii, Romania, Servicii, Advertising, Brand Management