Category Archives: Fun

Team building. Teambuilding altfel by Globetrotter

A luat sfarsit un nou team building. Programe, distractie, masa si dans si nelipsitul alcool.

Am invatat in sfarsit ca team building inseamna mai mult decat masa, dansul si alcoolul pomenite mai sus. Am invatat ca team building inseamna, de fapt, constructie de echipe… constructia echipei noastre in cazul de fata. Nu imi vine sa cred cat de preocupati am fost cu totii sa concuram in conditiile in care, cel mai simplu raspuns la intrebarile noastre ar fi fost chiar lucrul in echipa. Am fi putut transforma fiecare win-lose sau chiar lose-lose in situatii de win-win. De-aia ne trebuie teambuilding… de-aia avem nevoie de niste Citește în continuare

Mult mai aproape de cer

Sunt unele seturi de actiuni care parca te desprind dintre muritori.  Mi se pare inaltator si numai sa privesti…

Probabil ca in 2-3 ani voi fi acolo cu ei, just looooveeee it!!!!

Vaita-te!! Vaita-te!!

S-au dus dreaq visele tale. Ai sarit 30-ul si incepi sa te panichezi. Stai in coltul tau si iti rozi unghiile sperand sa se schimbe ceva. Sperand sa se mai intoarca macar una dintre ofertele pe care cu nonsalanta si superioritate le refuzai. Ai avut de ales: libertate sau succes (asa cum este el definit de lume in general si de tine in ultima vreme). Ai ales libertatea si nu ai platit pretul, le-ai vrut pe toate. Cine ti-o fi desenat tie steaua aia palida in frunte? O mai ai? Vrei Q7 🙂 Vrei Jamaica, iarba, sex si nici o obligatie. Vrei copii, familie, casa… fuck off!!! Ai dat in penibil de mult, dar te intreci cu gluma deja. Nu ti-a iesit atunci, de ce ti-ar iesi acum? Ce drept ti-a mai ramas sa speri? Citește în continuare

Calculele

74 ce?

Cazare Romania

Cazare in Romania. ‘Eftin ca braga, zic unii si prin urmare… servicii de rahat. Altii zic ca nu e chiar atat de ieftin (si eu printre ei) dar serviciile sunt de rahat.

Doua istorioare scurte despre doi prieteni care au patit-o in timpul revelionului – semn ca anul nou le va merge din plin. Hai sa le tinem pumnii sa rupa superstitia. Poate i-ar ajuta sa faca trei pasi inapoi, sa scuipe de 9 ori in san si sa latre de 7 ori apasat :). Pentru post-ul de azi:

Prietenul 1: Revelion in zona Brasov (evident, prietenul 1 este locat cu domiciliul in Bucuresti)

Ajunge, impreuna cu gasca, in 30 decembrie pentru a-si lua in primire camerele. Toate bune si frumoase, lumea bine dispusa, bere multa, scandal, poze, zapada… „revelion de vis” si-au spus.

Bat la usa – nici un raspuns, mai bat de doua-trei ori… nimic. „Eh, tre sa se intoarca gazda”, si si-au continuat cheful cu berici si muzica la difuzoarele masinilor. Telefon catre gazda – mesagerie. Exact aceeasi mesagerie care se prezenta de doua luni deja.

Dupa vreo 2 ore de asteptari si intrebari de genul „bah, oare mai vin astia sa ne deschida?” mai mult in gluma, au inceput sa se panicheze. Era deja ora 19:00, foame mare, iar noaptea si-o cam lua in cap: frig, intuneric, latrat de caine.

Prietenul 1, intreprinzator fiind, s-a dus la vecini sa intrebe ce-i cu gazda. Localitate mica, de la tara, vecina era chiar mama omului cu care se aranjasera ploile: bucurie mare pe oamenii nostri. Femeia, sarita bine de 80 ani, le da insa o veste proasta: „gazda” este plecata in italia de mai bine de 2 luni si nu se intoarce prea curand (ca or fi capsuni, ca or fi batrani de ingrijit sau diverse organe de supt… nu se specifica). Incep oamenii sa se infierbante, sa se ratoiasca la femeie si aceasta, de frica sau din bun simt ii duce in casa pe care au platit-o si le da o cheie.

Hi hi hi si hu hu hu, oamenii se apuca de baut care mai de care, femeile despacheteaza mancarea dar… stupoare: dupa alte cateva zeci de minute de chef, era inca foarte frig in casa. Incep ei sa caute centrala si o gasesc: o frumusete de centrala pe lemne dar, evident, fara combustibil si 100% oprita. Fuck in sus si fuck in jos, se duc la mama/vecina pentru a remedia situatia, desi au vazut clar ca luminile sunt deja stinse. O trezesc ei pe biata femeie si ea, rupta de somn, ii informeaza ca nu prea are lemne findca la ea au instalat gaz de foarte mult timp… BANG!! Incep sa se precipite lucrurile.

Baietilor mei nu le vine sa creada: sunt la mama dreaq, nu au lemne, cearsafuri pe pat nu au… ii apuca dracii si incep sa scormoneasca in lung si in lat curtea dupa lemne. Gasesc ei, intr-un final, o mica magazie unde era plin de lemn, dar nu era lemn de foc, ci un fel de scandura sau ceva de genul asta. Sparg, fara prea mare greutate, lacatul si se aprovizioneaza cum stiu ei mai bine, romaneste, adica iau tot si duc in casa, langa centrala.

Au butonat ei ce au butonat la centrala, i-au dat drumul si lucrurile pareau sa se indrepte.

Pareau, pentru ca in realitate… nu erau atat de roz. Boiler-ul centralei s-a spart, apa a inundat demisolul in care se afla centrala, iar lemnele pluteau care pe unde. S-au chinuit sa repare, sa stranga etc – nici o sansa. Focul ardea in continuare si s-a facut un abur puternic in toata casa… totul era ud.

Colac peste pupaza schioapa, baba bate la usa intreband de zor ce se intampla de iese „fum” din casa. A aflat ca e abur, a aflat ca s-a bulit centrala, a aflat pana si ca urmeaza sa fie data in judecata pentru diverse prejudicii aduse prietenilor mei. A plecat.

Dar s-a intors, insotita de data asta de politistii satului – si ei evident treziti din somn. A urmat excursia pana la primarie / sediul politiei, declaratii, telefoane dupa parintii mai influenti de la Bucuresti, scandal si tevatura pana aproape de dimineata.

La ora 4:00 in urma ultimei convorbiri telefonice cu tatal Prietenului 1, grupul a decis ca singura varianta acceptabila de ambele parti este cea propusa de mama/vecina sustinuta de politaii vietii:

Se urca ei frumos in masini si pleaca de unde au venit si lasa dreaq ideea de revelion la munte and shit iar mama/vecina se face ca ploua si repara ea damage-ul produs de tinerii aroganti de la capitala.

Intre noi fie vorba: 1500 Euro pentru 6 camere duble plus un living la parter 3 zile de revelion… e too good to be true. Si trebuie sa va hotarati: good sau true inainte de a fi pusi in fata faptului implinit.

Cei doi minori ai grupului sunt pedepsiti si in ziua de azi iar ceilalti s-au adunat in 3 camere de Bucuresti unde au etalat mancarea pe care au reimpachetat-o la munte si au baut putina bere ramasa, completand cu diverse: uischiane, vodci si altele.

The end!

Link-uri despre sarbatori mai mult sau mai putin ratate:

Daca te crezi destept

Cine spune ca esti destept? Care e instrumentul de masura? Care e unitatea de masura? IQ-ul nu mi se pare suficient, trebuie sa evoluam si sa gasim noi metode. Ar trebui inventata o institutie obiectiva de evaluare… zic…

Pana atunci ia d-acilea un mic test. O sa te ajute sa te re-evaluezi! Partea frumoasa e ca acest test are si elemente de inteligenta emotionala, asa ca… SUCCES! Citește în continuare

Despre Pittis

Hai sa va povestesc ceva despre Pittis. Nu stiu daca este sau nu adevarat, dar… mie mi-a placut la nebunie.

Pittis la admiterea in ATF (academia de teatru si film). Nefiind o persoana foarte populara in randul „cunoscatorilor” care se ocupau de destinul lui, Pittis a fost intampinat cu o oarecare retinere (ostilitate, dar n-avem dovezi :D).

Ei bine, dupa pleata motului, „comisionarii” (oamenii din comisie :D) au fost nevoiti sa gaseasca un subiect pe masura pentru proba practica. Si au facut-o:

  • „Toti membrii comisiei trebuie sa rada, mai putin unul care trebuie sa se dea de ceasul mortii” – timp de lucru 30 minute

Comisia, asezata superior, in semicerc in jurul bietului Pittis, savura ultimele clipe de visare (vezi academie… filme… teatru) ale bietului rebel. Trece un minut, si Pittis intreaba: „Cat e ceasul, cat timp mai am?” i se raspunde prompt, satisfacut: „29 minute si 12 secunde, scuze… 10 secunde”. Evident, timpul trecea foarte repede pentru Mot dar foarte greu pentru „comisionari”. Dupa inca 1 minut Pittis intreaba din nou: „Cat e ceasul, cat timp mai am?” si i se raspunde. Alt minut, alta intrebare… un nou minut… o noua intrebare. Sa fi tot fost vreo 20 de intrebari care deja incepusera sa streseze onorata comisie.

Cu 5 minute inainte de terminarea timpului regulamentar, Pittis isi cere scuze pentru frecventele ruperi de ritm (aceste intrebari nevinovate) si il roaga pe seful comisiei – mare om, costum, pantofi, cravata, stilou de aur- sa ii imprumute ceasul pentru a renunta la picatura lui chinezeasca – intrebarea.

Primeste ceasul de aur al acestuia si cere permisiunea sa se ridice de pe scaun pentru ca emotiile si tracul il impiedica sa stea locului. Primeste aprobarea si incepe sa se plimbe… si se plimba… si se uita la ceas… iar se plimba… iar se uita la ceas… si tot asa vreo cateva minute pana cand, membrii comisie incepusera sa zambeasca si sa-si dea coate victoriosi.

Pana la un moment dat cand BOOOOOF!!! Pittis tranteste scaunul greu peste ceasul de aur al sefului de comisie. Ceasul s-a facut bucati-bucatele. Ras general, hohote… ce mai – isterie! Doar seful de comisie transpirat in costumul lui soios… tremurand cu stiloul de aur in mana… plangand in hohote pe dinauntru, il felicita pe Mot si ii da calificativul Admis.

Repet: nu stiu daca este sau nu adevarat! Doar ca stiu povestea asta de atat de mult timp, am spus-o de atat de multe ori incat daca vreti sa ma contraziceti… rezistati pornirii, va rog!

Si tineti minte: Sfarsitul nu-i aici!

Te-am citit Gabitza! Linkul catre post-ul lui Gabi este aici