Din nou despre management

Domnilor manageri,

In trecut, masina / automobilul a reprezentat o inovatie spre o cale rapida si facila de la A la B. Marele pas facut odata cu aparitia automobilului a scurtat foarte mult timpii pierduti, a apropiat foarte mult destinatia de locul de plecare. De atunci insa, masina a suferit niste mici modificari in ceea ce priveste perceptia si chiar utilizarea. Ati putea consulta aceasta nelimitata resursa de informatie – Internetul pentru a afla ce si cum s-a mai schimbat. Ati putea macar acum intr-un ceas destul de inaintat sa deschideti ochii si sa palpati macar prezentul, viitorul este prea departe pentru voi.

Pentru a va aduce mai aproape aroma noutatilor, iata niste mici modificari in perceptia si utilizarea masinii / automobilului:

  • da credibilitate sau din contra – Va sfatuiesc sa incetati in a va mai trimite omuletii spre clienti in masini de 10.000 Euro cu toate taxele si sa va asteptati la contracte de sute de mii de Euro. Nimeni nu semneaza un contract important cu un panarici fara putere prin firma furnizoare. Nici voi nu ati semna un contract de cateva sute de mii de Euro cu un ciurli burli care se da jos transpirat dintr-un matiz obosit. Iar daca ati face-o… zilele va sunt numarate in business😉
  • aduce plus de imagine sau din contra – Va sfatuiesc sa nu mai folositi texte de promovare de genul „Cel mai tare”, „Cel mai mare”, „Cel mai oricum” afisate pe Skodele voastre Fabia… Voi rade de fiecare data cand le voi vedea, sunt o gluma prea buna😉
  • intr-un final iti aduce mai multe venituri sau din contra – In afara celor expuse mai sus, ganditi-va, domnilor manageri, la bietul om de vanzari care trebuie sa ajunga sa negocieze cateva sute de mii de Euro, pentru dvs, cu un client care parcheaza langa Clio-ul de serviciu al RV-ului o masina de 70.000 Euro pe care nu sta nici lumina. Sunt convins ca increderea in propriile forte a omului care va reprezinta capata un balon de oxigen. Sunt convins ca fiecare paduche se crede David in fata Goliatilor… Sigur va invinge… Mai bine cheltuiti niste bani pe un training de motivare a angajatului!🙂

E tarziu si nu ma prea intereseaza cat de coerent sunt. Dar am o intrebare:

De ce continuati sa cheltuiti bani pe Ford Fiesta, Volkswagen Polo, Chevrolet Aveo, Renault Clio, Skoda Fabia, Dacia Logan si alte masini din aceeasi grupa valorica?

Ce plus ar putea sa va aduca aceste cotete? Oamenilor dvs. cred ca le-ar fi mai usor sa ajunga la punctul B cu metroul – ceea ce inseamna ca pana si voi ar trebui sa constientizati inutilitatea pe care o duc dupa ele aceste capodopere pe roti ale chilipirismului. Singurul bine pe care o astfel de masina ar putea sa-l aduca unui angajat modest si lipsit de pretentii este partida de pescuit din weekend, transport moca. In acest caz insa… la ce va foloseste parlitul care va reprezinta? I wonder…

Nu cred ca haina il face pe om. Dar sunt convins ca haina, fie ea masina, costum de haine, cravata, pantofi, ceas, etc, ii netezeste calea omului. Si in vanzari ca si in viata se numeste „prima impresie” – nu se poate schimba, iar daca aceasta prima impresie este negativa… e ceva de lucru pentru a i se aduce imbunatatiri. Time is money (poate nici asta nu ati aflat inca) iar imbunatatirea unei prime impresii negative papa exact aceasta resursa: TIMPUL

Oare mai crede cineva in lumea business, dar sa creada cu toata convingerea, ca imaginea este ieftina?

Va multumesc pentru atentie, domnilor manageri! Astept telefonul dvs. la urmatoarea bugetare pe care o veti intreprinde.

Jumatate

Va mai balaciti mult in mediocritate? Pana cand o sa va tot multumiti cu jumatate?

Jumatate de satisfactie, jumatate de adevar, jumatate de liniste, jumatate de paine, jumatate de pret, jumatate de rasarit… doar jumatate…

Sunteti multumiti si daca doar va zic ca e jumatate – poate fi ea plina sau goala. Daca zic eu ca e jumatate ziceti merci si va simtiti datori. Sunteti multumiti si daca nu e si nici nu va zic ca e jumatate dar credeti voi, in inconstienta voastra, ca e jumatate.

Gasiti undeva in voi resursa fericirii vesnice… gasiti MINCIUNA necesara. Sau macar jumatate de minciuna pentru ca e suficienta pentru jumatatea de satisfactie pe care o asteptati.

Dati-mi un semn cand va saturati poate gasesc vreun antidot, poate va fabric repejor o minciuna mediocra in completarea jumatatii de adevar pe care il acceptati.

Team building. Teambuilding altfel by Globetrotter

A luat sfarsit un nou team building. Programe, distractie, masa si dans si nelipsitul alcool.

Am invatat in sfarsit ca team building inseamna mai mult decat masa, dansul si alcoolul pomenite mai sus. Am invatat ca team building inseamna, de fapt, constructie de echipe… constructia echipei noastre in cazul de fata. Nu imi vine sa cred cat de preocupati am fost cu totii sa concuram in conditiile in care, cel mai simplu raspuns la intrebarile noastre ar fi fost chiar lucrul in echipa. Am fi putut transforma fiecare win-lose sau chiar lose-lose in situatii de win-win. De-aia ne trebuie teambuilding… de-aia avem nevoie de niste Citește în continuare

Te minte iar

Te minte iar si apoi plange… te intrebi daca ar fi plans neprinsa… te intrebi daca minciuna ei nu o fi cumva o dovada ca inca mai contezi… te intrebi daca nu cumva scuza ca „nu am vrut sa te ranesc” nu ar trebui sa devina motto-ul vietii tale „nu a vrut sa ma raneasca, inseamna ca ii pasa”

Te minte mereu cu cate un pic… de cele mai multe ori mic-mic-mic de tot, nu observi si ti-e bine. Poate adevarul ti-ar fi stricat ziua… e o minciuna nevinovata si pana la urma benefica…

Te minte… uneori atat de evident incat incepi sa te intrebi… si o intrebi… si iti spune plangand ca „stii tot ce am pe suflet!”, „sunt ca o carte deschisa pentru tine” si insista ca nu a mintit, si continui sa o intrebi si iti tot spune ca esti nebun… incepi sa o crezi pentru un moment… iti trece… o intrebi iar… iti recunoaste 10% din minciuna… plangand… s-a eliberat… esti victorios dar iti dai seama ca pierzi… de ce scoti mai mult de la ea, de-aia esti mai pierzator, de-aia minciuna e mai mare… te intrebi daca vrei sa stii mai departe… iti raspunzi hotarat „NU”… ceva inauntru iti urla sa mergi mai departe, sa intrebi, sa intrebi, sa intrebi… si intrebi iar… si minte… si plange… si esti nebun, esti tampitul ocaziei pentru ca te indoiesti de cea mai importanta prezenta din viata ta… si vrei sa te opresti… dar intrebi… incet-incet, din intrebare in intrebare, minciuna isi arata proportiile… insisti si vrei sa te opresti… simti ca iti explodeaza vena tamplei… vrei sa se opreasca… intrebi in continuare… iti spune tot. Din nou victorie, ea plansa… tu stors… te intrebi pe tine: „a meritat?”… stii ca raspunsul e nu si iti propui ca data viitoare sa fii macar cu o secunda mai superficial… nu va priviti… e o presiune uriasa ce apasa pe umerii vostri… ce e de facut? Te va minti din nou… o stii si ai stiut-o si la ultima minciuna… o iubesti… e a ta… cu bune si rele…

Te va minti iar… si iar… si iar… si mereu vei avea senzatia ca e ceva, cat de mic, pe care ti-l ascunde chiar daca iti povesteste despre sesiunea de shopping… ajungi sa te obisnuiesti… ajungi sa te intrebi, de fiecare data: „daca asta imi spune, cum o fi de fapt in realitate?”… asa se duce dreaq lumea. Va veni urmatoarea… si urmatoarea… si le vei strivi sub presiunea indoielilor tale: „daca ma minte?”

Ce e de facut?

Cand stii ca ti-ai f***t viata?

Sunt momente in viata cand dai de greu. Unele negre altele doar de un gri mai inchis. SUnt momente cand ai senzatia ca se apropie, incet – incet dar ffff sigur sfarsitul (orice ar insemna asta). Ai senzatia asta la un nivel foarte organic. Si totusi, majoritatea momentelor astea trec. Lasa o urma, poate doua din ce in ce mai putin vizibile in timp, dar trec. Si atunci, intrebarea mea e: cand stii ca ti-ai f***t viata? Cum afli ca e sfarsitul?  Ce autoritate ar trebui sa iti spuna ca asta a fost?

Cine ar trebui sa ma traga de urechi si sa-mi spuna ca degeaba ma amagesc cu tot felul de fapte pe care le interpretez in tot felul de moduri?… Cine ar trebui sa nu ma mai lase sa sper ca ceea ce am e suficient pentru a-mi garanta un maine mai roz?… Cine ar trebui sa vina pur si simplu si sa ma deconecteze de la aparatele astea nenorocite care ma tin in viata: minciuna si speranta?… Cine ar trebui sa fie responsabilul cu „bad news”?

Ma minti tu, ma mint ei si mai nou ma mint si eu. Totul de dragul unei sperante oloage pe care o tot resuscitez si pe care o tin in viata de dragul dramei… va avea un final magnific! Speranta mea, cand va muri, se va sparge in spume si va urla… si va face alte valuri cu alte spume si alte urlete… hmm… speranta si-a nascut speranta. Pot sa ma mint la nesfarsit.

Ce ciudat… speranta ma tine in viata pentru ca eu, cu mintea mea mintita si mincinoasa, sa ii pot gasi inca un argument schiop si inca unul… La mijloc sunt: un ou, o gaina si o mare minciuna… halal adunare dupa atatia ani de viata.

Poate nu vei intelege ce zic eu aici… poate vei crede, ca de obicei, ca vorbesc despre mine. Te vei fi inselat amarnic. Tu esti victima, tu esti calaul. Eu sunt doar un loser care ma invart printre voi si incerc sa va evit greselile. Incerc sa gasesc raspunsul la intrebarile pe care voi nici nu vi le mai puneti. Incerc sa nu ajung ca voi…

Bate vantul… bate vantul foarte tare si stiu ca trebuie sa iti schimbi iar pozitia. Cineva trebuie sa fie frumos, cineva trebuie sa fie destept, cineva trebuie sa se simta important, cuiva trebuie sa ii conectam aparatele…

Te inteleg si te voi ierta pentru ca, din pacate, ai scuza perfecta: nu e NIMENI care sa iti spuna, nu e nimeni care sa iti arate cum pierzi, de ce si nici ce ai putea face sa mai castigi cate ceva. Si ai speranta: tot ce nu e acum va fi maine. Acum nu e nici sfarsitul… va fi maine?

Un foc de artificii azi, doua minciunele maine, trei cuvinte dulci poimaine, poate o incurajare timida intr-un colt de zi undeva saptamana viitoare… si uite cum te vei regasi pe acelasi drum alaturi de alti parteneri incercand sa faci exact la fel si asteptand alte rezultate dar imbatranind cum nici nu ti-ai fi imaginat vreodata, te duci.

Domnul fie cu tine, desi nu cred. Nu mai cred ca Domnul (orice forma ar avea el) mai pune botul la lumanarile tale… Lui i-o fi spus cineva ca e gata… ca e ora inchiderii… TREBUIE sa fie mai destept.

Si totusi, mie cine imi va spune ca e gata?, ca mi-am f***t viata? Ma uit in oglinda si te vad doar pe tine: cu minciuna si speranta pe umerii goi… batrani… obositi…

There is so much beauty in the world…

Nu e putin lucru sa zaci cu capul pe masa intr-o balta de sange la distanta de 1-2 metri de o parte a creierului tau ce sta, linistit, intins pe peretele bucatariei si sa te poti detasa. Sa te poti desprinde de muritorul din tine si sa vezi cat de frumos este croit fiecare context in care, oricat de aberante ar fi, urmarile devin firesti. De fapt, pare chiar imposibil pana vedeti / revedeti American Beauty.

Mi-am adus aminte cat de usor e sa te lasi prins in jocurile stupide pe care viata ti le ofera din plin ca apoi sa te gasesti pe un drum care iti este strain in totalitate. Mi-am adus aminte ca in momentul in care am citit pentru prima data despre downshifting aveam un sentiment de deja-vu caruia nu puteam sa ii identific sursa. Am facut-o acum. Mi-am adus aminte de Lester Burnham… Downshifting…

Mi-am adus aminte de o povestire adunata in berarie. V-o servesc si voua:

Student fiind, tipul cu pricina lucra in schimb de noapte undeva in centrul unuia dintre orasele mari ale Romaniei. Intr-o Miercuri noapte / Joi dimineata, in jurul orei 4:00 acesta se indrepta linistit spre casa, pe jos. Studentia presupunea o viata destul de modesta intr-o periferie si mai modesta, lucru care insemna aproape o ora de mers pe jos pana acasa.

Inarmat cu tigari (ceea ce nu era putin) si cu rabdare, respectivul si-a vazut de drum pana spre jumatatea distantei moment in care, dintr-o data, una dintre foarte nou nascutele lui nevoi fiziologice a devenit acuta. Acuta rau…  Cateva sute de metri in plus si in loc sa se domoleasca… s-a acutizat, si apoi s-a mai acutizat putin, si inca putin pana cand, la vreo 300 metri de casa, inevitabilul s-a produs – omuletul nostru si-a umplut pantalonii cu o materie vascoasa, fierbinte, rau mirositoare🙂

Mai erau 300 metri… s-a intamplat. Evidentele intrebari: „De ce mie?”, „De ce?”, etc. nu au intarziat sa apara. Cu toate acestea studentul nostru si-a vazut in continuare de drum, fiind vadit incomodat de urmarile incidentului.

Ajuns in scara blocului, si-a tras sufletul rasufland usurat la gandul ca e noapte si ca penibilul situatiei nu are circumstante agravante. A intrat in lift, si-a inchis usile si cand sa apese butonul „10” al panoului… SURPRIZA!! Probabil singurul alt om treaz la ora aia a urcat langa el… in mirosul pe care un spatiu stramt are tendinta sa il accentueze… la ora 4:45… in ziua in care studentul nostru s-a c***t pe el pentru prima oara in ultimii 20 ani… intr-o joi dimineata… Era soarta.

Morala, pentru ca asta era importanta: studentul nostru, in loc sa injure sau sa se enerveze sau sa blesteme, s-a uitat discret spre cerul pe care il banuia dincolo de tavanul liftului ala nenorocit si a inceput sa rada. Radea pentru ca, impotriva tuturor sanselor, calcand in picioare orice forma de statistica, soarta i-a construit un context in care toate surprizele sa se poata manifesta natural… firesc… Studentul nostru a descoperit, cu ultima doza de luciditate, frumusetea vietii.

Din pacate, cazurile fericite nu ne marcheaza… Nu realizam importanta „tesaturii”, nu ne dam seama ca „normalul” este, de fapt, doar un alt context creat de o soarta pusa pe glume – uneori mai bune, alte ori… mai proaste. Nu realizam ca „normalul” de astazi ieri era de un imposibil flagrant… nu realizam ca soarta a creat un nou context.

Nu sunt un fatalist! Cred ca fiecare isi croieste drumul in viata. Cu toate astea, va sfatuiesc sa va detasati un minutel de problemele de zi cu zi si sa vedeti imaginea in ansamblu. Sa vedeti ca toata aceasta imagine a vietii voastre este construita din bucatele mici, mici de puzzle la a caror asamblare ati depins si depindeti de atat de multi factori incat… Soarta e o scuza foarte plauzibila.

There is so much beauty in the world…

Sinaia

Acest articol este sponsorizat.

Orasul Sinaia mereu plin de istorie …. ata vara cat si iarna…

Sinaia este un oraş în România, situat la poalele munţilor Bucegi şi cunoscut mai ales datorită importanţei sale turistice. Aici se află şi Castelul Peleş, fosta reşedinţa de vară a regelui Carol I.

Sinaia se află în judeţul Prahova, la circa 60 km nord-vest de Ploieşti şi la 50 km sud de Braşov. Amplasat într-o zonă muntoasă pe valea râului Prahova, altitudinea oraşului variază între 767m şi 860m. Beneficiind de un cadru natural pitoresc, Sinaia are statut de staţiune turistică şi balneo-climaterică.

Scurt istoric

Documentar, Sinaia apare legata de infiintarea manastirii in anul 1695, in jurul careia s-au injghebat primele asezari. Ridicarea rapida a localitatii este legata de dezvoltarea in zona subcarpatica a industriei extractive si de prelucrare a petrolului, de deschiderea soselei la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de constructia caii ferate (1879) si de cea a Castelului Peles. In 1880, Sinaia este declarat oras, fiind astfel una din cele mai vechi asezari urbane de munte din tara.
Intre anii 1875 – 1883, este construit Castelul Peles, devenit la vremea respectiva, resedinta de vara a familiei lui Carol I, primul rege al Romaniei. Fiind resedinta de vara a casei regale, Sinaiaa devenit una dintre zonele de mare interes pentru clasa politica romaneasca, iar in oras au fost construite multe resedinte private, amplasate in zone pitoresti si beneficiind de o arhitectura (exterioara si interioara) deosebita. Dotarile de patrimoniu muzeistic si arhitectural al orasului Sinaia se situeaza la un nivel de exceptie.

Cultura

Printre reperele turistice importante se numără Castelul Peleş, Pelişorul, Mănăstirea Sinaia, Cazinoul Sinaia precum şi Casa Memorială „George Enescu”. La Sinaia s-au stins din viaţă importante personalităţi politice precum regele Carol I,Ferdinand I, regina Maria a României sau ministrul Ion Gh. Duca.

Castelul Peles Sinaia

Castelul Peles Sinaia, resedinta de vara a regilor are un profil bine determinat.

Creatia Castelului Peles apartine regelui Carol I al Romaniei, iar miracolul arhitectonic, arhiectilor Johannes Schultz si Karel Liman.

Castelul Peles Sinaia pastreaza caracteristicile arhitecturii specifice stilului neorenasterii germane.

Castelul Peles Sinaia. Te invitam sa vizitezi virtual Castelul Peles Sinaia…

Decoratorii prestigiosi J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena au facut din Castelul Peles cel mai important edificiu de acest tip din Romania si poate chiar din Europa celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea.