Category Archives: Drept la replica

Din nou despre management

Domnilor manageri,

In trecut, masina / automobilul a reprezentat o inovatie spre o cale rapida si facila de la A la B. Marele pas facut odata cu aparitia automobilului a scurtat foarte mult timpii pierduti, a apropiat foarte mult destinatia de locul de plecare. De atunci insa, masina a suferit niste mici modificari in ceea ce priveste perceptia si chiar utilizarea. Ati putea consulta aceasta nelimitata resursa de informatie – Internetul pentru a afla ce si cum s-a mai schimbat. Ati putea macar acum intr-un ceas destul de inaintat sa deschideti ochii si sa palpati macar prezentul, viitorul este prea departe pentru voi.

Pentru a va aduce mai aproape aroma noutatilor, iata niste mici modificari in perceptia si utilizarea masinii / automobilului:

  • da credibilitate sau din contra – Va sfatuiesc sa incetati in a va mai trimite omuletii spre clienti in masini de 10.000 Euro cu toate taxele si sa va asteptati la contracte de sute de mii de Euro. Nimeni nu semneaza un contract important cu un panarici fara putere prin firma furnizoare. Nici voi nu ati semna un contract de cateva sute de mii de Euro cu un ciurli burli care se da jos transpirat dintr-un matiz obosit. Iar daca ati face-o… zilele va sunt numarate in business 😉
  • aduce plus de imagine sau din contra – Va sfatuiesc sa nu mai folositi texte de promovare de genul „Cel mai tare”, „Cel mai mare”, „Cel mai oricum” afisate pe Skodele voastre Fabia… Voi rade de fiecare data cand le voi vedea, sunt o gluma prea buna 😉
  • intr-un final iti aduce mai multe venituri sau din contra – In afara celor expuse mai sus, ganditi-va, domnilor manageri, la bietul om de vanzari care trebuie sa ajunga sa negocieze cateva sute de mii de Euro, pentru dvs, cu un client care parcheaza langa Clio-ul de serviciu al RV-ului o masina de 70.000 Euro pe care nu sta nici lumina. Sunt convins ca increderea in propriile forte a omului care va reprezinta capata un balon de oxigen. Sunt convins ca fiecare paduche se crede David in fata Goliatilor… Sigur va invinge… Mai bine cheltuiti niste bani pe un training de motivare a angajatului! 🙂

E tarziu si nu ma prea intereseaza cat de coerent sunt. Dar am o intrebare:

De ce continuati sa cheltuiti bani pe Ford Fiesta, Volkswagen Polo, Chevrolet Aveo, Renault Clio, Skoda Fabia, Dacia Logan si alte masini din aceeasi grupa valorica?

Ce plus ar putea sa va aduca aceste cotete? Oamenilor dvs. cred ca le-ar fi mai usor sa ajunga la punctul B cu metroul – ceea ce inseamna ca pana si voi ar trebui sa constientizati inutilitatea pe care o duc dupa ele aceste capodopere pe roti ale chilipirismului. Singurul bine pe care o astfel de masina ar putea sa-l aduca unui angajat modest si lipsit de pretentii este partida de pescuit din weekend, transport moca. In acest caz insa… la ce va foloseste parlitul care va reprezinta? I wonder…

Nu cred ca haina il face pe om. Dar sunt convins ca haina, fie ea masina, costum de haine, cravata, pantofi, ceas, etc, ii netezeste calea omului. Si in vanzari ca si in viata se numeste „prima impresie” – nu se poate schimba, iar daca aceasta prima impresie este negativa… e ceva de lucru pentru a i se aduce imbunatatiri. Time is money (poate nici asta nu ati aflat inca) iar imbunatatirea unei prime impresii negative papa exact aceasta resursa: TIMPUL

Oare mai crede cineva in lumea business, dar sa creada cu toata convingerea, ca imaginea este ieftina?

Va multumesc pentru atentie, domnilor manageri! Astept telefonul dvs. la urmatoarea bugetare pe care o veti intreprinde.

Te minte iar

Te minte iar si apoi plange… te intrebi daca ar fi plans neprinsa… te intrebi daca minciuna ei nu o fi cumva o dovada ca inca mai contezi… te intrebi daca nu cumva scuza ca „nu am vrut sa te ranesc” nu ar trebui sa devina motto-ul vietii tale „nu a vrut sa ma raneasca, inseamna ca ii pasa”

Te minte mereu cu cate un pic… de cele mai multe ori mic-mic-mic de tot, nu observi si ti-e bine. Poate adevarul ti-ar fi stricat ziua… e o minciuna nevinovata si pana la urma benefica…

Te minte… uneori atat de evident incat incepi sa te intrebi… si o intrebi… si iti spune plangand ca „stii tot ce am pe suflet!”, „sunt ca o carte deschisa pentru tine” si insista ca nu a mintit, si continui sa o intrebi si iti tot spune ca esti nebun… incepi sa o crezi pentru un moment… iti trece… o intrebi iar… iti recunoaste 10% din minciuna… plangand… s-a eliberat… esti victorios dar iti dai seama ca pierzi… de ce scoti mai mult de la ea, de-aia esti mai pierzator, de-aia minciuna e mai mare… te intrebi daca vrei sa stii mai departe… iti raspunzi hotarat „NU”… ceva inauntru iti urla sa mergi mai departe, sa intrebi, sa intrebi, sa intrebi… si intrebi iar… si minte… si plange… si esti nebun, esti tampitul ocaziei pentru ca te indoiesti de cea mai importanta prezenta din viata ta… si vrei sa te opresti… dar intrebi… incet-incet, din intrebare in intrebare, minciuna isi arata proportiile… insisti si vrei sa te opresti… simti ca iti explodeaza vena tamplei… vrei sa se opreasca… intrebi in continuare… iti spune tot. Din nou victorie, ea plansa… tu stors… te intrebi pe tine: „a meritat?”… stii ca raspunsul e nu si iti propui ca data viitoare sa fii macar cu o secunda mai superficial… nu va priviti… e o presiune uriasa ce apasa pe umerii vostri… ce e de facut? Te va minti din nou… o stii si ai stiut-o si la ultima minciuna… o iubesti… e a ta… cu bune si rele…

Te va minti iar… si iar… si iar… si mereu vei avea senzatia ca e ceva, cat de mic, pe care ti-l ascunde chiar daca iti povesteste despre sesiunea de shopping… ajungi sa te obisnuiesti… ajungi sa te intrebi, de fiecare data: „daca asta imi spune, cum o fi de fapt in realitate?”… asa se duce dreaq lumea. Va veni urmatoarea… si urmatoarea… si le vei strivi sub presiunea indoielilor tale: „daca ma minte?”

Ce e de facut?

Cand stii ca ti-ai f***t viata?

Sunt momente in viata cand dai de greu. Unele negre altele doar de un gri mai inchis. SUnt momente cand ai senzatia ca se apropie, incet – incet dar ffff sigur sfarsitul (orice ar insemna asta). Ai senzatia asta la un nivel foarte organic. Si totusi, majoritatea momentelor astea trec. Lasa o urma, poate doua din ce in ce mai putin vizibile in timp, dar trec. Si atunci, intrebarea mea e: cand stii ca ti-ai f***t viata? Cum afli ca e sfarsitul?  Ce autoritate ar trebui sa iti spuna ca asta a fost?

Cine ar trebui sa ma traga de urechi si sa-mi spuna ca degeaba ma amagesc cu tot felul de fapte pe care le interpretez in tot felul de moduri?… Cine ar trebui sa nu ma mai lase sa sper ca ceea ce am e suficient pentru a-mi garanta un maine mai roz?… Cine ar trebui sa vina pur si simplu si sa ma deconecteze de la aparatele astea nenorocite care ma tin in viata: minciuna si speranta?… Cine ar trebui sa fie responsabilul cu „bad news”?

Ma minti tu, ma mint ei si mai nou ma mint si eu. Totul de dragul unei sperante oloage pe care o tot resuscitez si pe care o tin in viata de dragul dramei… va avea un final magnific! Speranta mea, cand va muri, se va sparge in spume si va urla… si va face alte valuri cu alte spume si alte urlete… hmm… speranta si-a nascut speranta. Pot sa ma mint la nesfarsit.

Ce ciudat… speranta ma tine in viata pentru ca eu, cu mintea mea mintita si mincinoasa, sa ii pot gasi inca un argument schiop si inca unul… La mijloc sunt: un ou, o gaina si o mare minciuna… halal adunare dupa atatia ani de viata.

Poate nu vei intelege ce zic eu aici… poate vei crede, ca de obicei, ca vorbesc despre mine. Te vei fi inselat amarnic. Tu esti victima, tu esti calaul. Eu sunt doar un loser care ma invart printre voi si incerc sa va evit greselile. Incerc sa gasesc raspunsul la intrebarile pe care voi nici nu vi le mai puneti. Incerc sa nu ajung ca voi…

Bate vantul… bate vantul foarte tare si stiu ca trebuie sa iti schimbi iar pozitia. Cineva trebuie sa fie frumos, cineva trebuie sa fie destept, cineva trebuie sa se simta important, cuiva trebuie sa ii conectam aparatele…

Te inteleg si te voi ierta pentru ca, din pacate, ai scuza perfecta: nu e NIMENI care sa iti spuna, nu e nimeni care sa iti arate cum pierzi, de ce si nici ce ai putea face sa mai castigi cate ceva. Si ai speranta: tot ce nu e acum va fi maine. Acum nu e nici sfarsitul… va fi maine?

Un foc de artificii azi, doua minciunele maine, trei cuvinte dulci poimaine, poate o incurajare timida intr-un colt de zi undeva saptamana viitoare… si uite cum te vei regasi pe acelasi drum alaturi de alti parteneri incercand sa faci exact la fel si asteptand alte rezultate dar imbatranind cum nici nu ti-ai fi imaginat vreodata, te duci.

Domnul fie cu tine, desi nu cred. Nu mai cred ca Domnul (orice forma ar avea el) mai pune botul la lumanarile tale… Lui i-o fi spus cineva ca e gata… ca e ora inchiderii… TREBUIE sa fie mai destept.

Si totusi, mie cine imi va spune ca e gata?, ca mi-am f***t viata? Ma uit in oglinda si te vad doar pe tine: cu minciuna si speranta pe umerii goi… batrani… obositi…

Cazare Romania

Cazare in Romania. ‘Eftin ca braga, zic unii si prin urmare… servicii de rahat. Altii zic ca nu e chiar atat de ieftin (si eu printre ei) dar serviciile sunt de rahat.

Doua istorioare scurte despre doi prieteni care au patit-o in timpul revelionului – semn ca anul nou le va merge din plin. Hai sa le tinem pumnii sa rupa superstitia. Poate i-ar ajuta sa faca trei pasi inapoi, sa scuipe de 9 ori in san si sa latre de 7 ori apasat :). Pentru post-ul de azi:

Prietenul 1: Revelion in zona Brasov (evident, prietenul 1 este locat cu domiciliul in Bucuresti)

Ajunge, impreuna cu gasca, in 30 decembrie pentru a-si lua in primire camerele. Toate bune si frumoase, lumea bine dispusa, bere multa, scandal, poze, zapada… „revelion de vis” si-au spus.

Bat la usa – nici un raspuns, mai bat de doua-trei ori… nimic. „Eh, tre sa se intoarca gazda”, si si-au continuat cheful cu berici si muzica la difuzoarele masinilor. Telefon catre gazda – mesagerie. Exact aceeasi mesagerie care se prezenta de doua luni deja.

Dupa vreo 2 ore de asteptari si intrebari de genul „bah, oare mai vin astia sa ne deschida?” mai mult in gluma, au inceput sa se panicheze. Era deja ora 19:00, foame mare, iar noaptea si-o cam lua in cap: frig, intuneric, latrat de caine.

Prietenul 1, intreprinzator fiind, s-a dus la vecini sa intrebe ce-i cu gazda. Localitate mica, de la tara, vecina era chiar mama omului cu care se aranjasera ploile: bucurie mare pe oamenii nostri. Femeia, sarita bine de 80 ani, le da insa o veste proasta: „gazda” este plecata in italia de mai bine de 2 luni si nu se intoarce prea curand (ca or fi capsuni, ca or fi batrani de ingrijit sau diverse organe de supt… nu se specifica). Incep oamenii sa se infierbante, sa se ratoiasca la femeie si aceasta, de frica sau din bun simt ii duce in casa pe care au platit-o si le da o cheie.

Hi hi hi si hu hu hu, oamenii se apuca de baut care mai de care, femeile despacheteaza mancarea dar… stupoare: dupa alte cateva zeci de minute de chef, era inca foarte frig in casa. Incep ei sa caute centrala si o gasesc: o frumusete de centrala pe lemne dar, evident, fara combustibil si 100% oprita. Fuck in sus si fuck in jos, se duc la mama/vecina pentru a remedia situatia, desi au vazut clar ca luminile sunt deja stinse. O trezesc ei pe biata femeie si ea, rupta de somn, ii informeaza ca nu prea are lemne findca la ea au instalat gaz de foarte mult timp… BANG!! Incep sa se precipite lucrurile.

Baietilor mei nu le vine sa creada: sunt la mama dreaq, nu au lemne, cearsafuri pe pat nu au… ii apuca dracii si incep sa scormoneasca in lung si in lat curtea dupa lemne. Gasesc ei, intr-un final, o mica magazie unde era plin de lemn, dar nu era lemn de foc, ci un fel de scandura sau ceva de genul asta. Sparg, fara prea mare greutate, lacatul si se aprovizioneaza cum stiu ei mai bine, romaneste, adica iau tot si duc in casa, langa centrala.

Au butonat ei ce au butonat la centrala, i-au dat drumul si lucrurile pareau sa se indrepte.

Pareau, pentru ca in realitate… nu erau atat de roz. Boiler-ul centralei s-a spart, apa a inundat demisolul in care se afla centrala, iar lemnele pluteau care pe unde. S-au chinuit sa repare, sa stranga etc – nici o sansa. Focul ardea in continuare si s-a facut un abur puternic in toata casa… totul era ud.

Colac peste pupaza schioapa, baba bate la usa intreband de zor ce se intampla de iese „fum” din casa. A aflat ca e abur, a aflat ca s-a bulit centrala, a aflat pana si ca urmeaza sa fie data in judecata pentru diverse prejudicii aduse prietenilor mei. A plecat.

Dar s-a intors, insotita de data asta de politistii satului – si ei evident treziti din somn. A urmat excursia pana la primarie / sediul politiei, declaratii, telefoane dupa parintii mai influenti de la Bucuresti, scandal si tevatura pana aproape de dimineata.

La ora 4:00 in urma ultimei convorbiri telefonice cu tatal Prietenului 1, grupul a decis ca singura varianta acceptabila de ambele parti este cea propusa de mama/vecina sustinuta de politaii vietii:

Se urca ei frumos in masini si pleaca de unde au venit si lasa dreaq ideea de revelion la munte and shit iar mama/vecina se face ca ploua si repara ea damage-ul produs de tinerii aroganti de la capitala.

Intre noi fie vorba: 1500 Euro pentru 6 camere duble plus un living la parter 3 zile de revelion… e too good to be true. Si trebuie sa va hotarati: good sau true inainte de a fi pusi in fata faptului implinit.

Cei doi minori ai grupului sunt pedepsiti si in ziua de azi iar ceilalti s-au adunat in 3 camere de Bucuresti unde au etalat mancarea pe care au reimpachetat-o la munte si au baut putina bere ramasa, completand cu diverse: uischiane, vodci si altele.

The end!

Link-uri despre sarbatori mai mult sau mai putin ratate:

Scuzele necesare…

Avand in vedere ca cineva s-a gasit si se va gasi intotdeauna sa se gandeasca mai mult la ale mele decat la propriile probleme sau framantari, lucru pentru care sunt recunoscator formei de divinitate pe care o accept, iata ca mi s-au gasit si cateva scuze pentru modul idiot in care pun problemele in general:

Sper ca engleza sa nu fie o problema pentru voi si sa acceptati tot ce zice nenea asta simpatic drept scuze pentru modul meu de viata, atat de idiot din punctul de vedere al majoritatii oamenilor.

Stay hungry, stay foolish!

Mos Craciun ma uraste!!

Fuck me, myself and Irene! De ceva ani incoace Mos Craciun ma uraste. Prin asociere, Nicolae si pana si iepurasul ala spalacit si schilod au inceput sa ma urasca…

Al patrulea, ala mic si optimist sunt eu 😉

Sunt mai putin prost dispus!

Mantuieste, Doamne, poporul tau…

…ca el nu e in stare sa se mantuiasca singur. Fura, minte, omoara, invidiaza, preacurveste si apoi vine la Tine. In vazul lumii, aprinde afectat o lumanare, stoarce doua lacrimi, sopteste ceva popii si apoi se ridica linistit, asteptand parca aplauzele celorlalti pacatosi – e curat acum… poate sa o ia de la capat.

Si ajungi sa te intrebi: chiar sa fie necesar? Sunt un om credincios, desi nu m-a prins nimeni pe la biserica. Si aud voci: „de-aia ai ghinion,  mai du-te bah si tu sa aprinzi o lumanare”.

Adica, sa inteleg si eu: aprind o lumanare, dau un tatal nostru in viteza, pup mana popii si POOF – problemele mele dispar? Sau care ar fi pasii? Trebuie sa ma imbrac frumos? Trebuie sa ma vada si ceilalti? Trebuie sa zic „Doamne iarta-ma!” de 2 ori pe zi? Sau de trei ori? Trebuie sa-mi fac cruce cand trec pe langa biserici? (aici ar fi o problema cu numarul tot mai mare al lacaselor sfinte) Exista un pattern pe care trebuie sa il introduc in sistemul meu zilnic?  Trebuie sa ma duc cu patura la pestera Sf. Andrei si sa ma calc pe bataturi cu oamenii aceia batrani si incruntati? Trebuie sa merg la Iasi la Sf. Paraschiva si sa lesin de cel putin doua ori? Sau trebuie sa pacatuiesc intens pentru ca popa sa aiba ce transmite lui Doamne-Doamne? Ne vrea pacatosi? Ne vrea umili?

E complicata credinta, domnilor! Va respect din tot sufletul pentru ipocrizia continua pe care o practicati cu atata indarjire, va respect! Dar, cu tot respectul, daca va vad pe la usile raiului – VA SPARG FATA!!! Nu veniti sa-mi poluati si locul luminat, loc cu verdeata de unde a fugit toata intristarea si toata suspinarea. Sau poate ala va fi iadul meu: un rai bantuit de aceeasi cocalari prosti, imputiti si ipocriti…

By the way: unde se strang donatii pentru Catedrala aceea faimoasa? Vreau sa las si eu vreo 2-3 salarii in blitzurile presei.