Opinii

Sunt momente in viata cand dai de greu. Unele negre altele doar de un gri mai inchis. SUnt momente cand ai senzatia ca se apropie, incet - incet dar ffff sigur sfarsitul (orice ar insemna asta). Ai senzatia asta la un nivel foarte organic. Si totusi, majoritatea momentelor astea trec. Lasa o urma, poate doua din ce in ce mai putin vizibile in timp, dar trec. Si atunci, intrebarea mea e: cand stii ca ti-ai f***t viata? Cum afli ca e sfarsitul?  Ce autoritate ar trebui sa iti spuna ca asta a fost?

Cine ar trebui sa ma traga de urechi si sa-mi spuna ca degeaba ma amagesc cu tot felul de fapte pe care le interpretez in tot felul de moduri?… Cine ar trebui sa nu ma mai lase sa sper ca ceea ce am e suficient pentru a-mi garanta un maine mai roz?… Cine ar trebui sa vina pur si simplu si sa ma deconecteze de la aparatele astea nenorocite care ma tin in viata: minciuna si speranta?… Cine ar trebui sa fie responsabilul cu “bad news”?

Ma minti tu, ma mint ei si mai nou ma mint si eu. Totul de dragul unei sperante oloage pe care o tot resuscitez si pe care o tin in viata de dragul dramei… va avea un final magnific! Speranta mea, cand va muri, se va sparge in spume si va urla… si va face alte valuri cu alte spume si alte urlete… hmm… speranta si-a nascut speranta. Pot sa ma mint la nesfarsit.

Ce ciudat… speranta ma tine in viata pentru ca eu, cu mintea mea mintita si mincinoasa, sa ii pot gasi inca un argument schiop si inca unul… La mijloc sunt: un ou, o gaina si o mare minciuna… halal adunare dupa atatia ani de viata.

Poate nu vei intelege ce zic eu aici… poate vei crede, ca de obicei, ca vorbesc despre mine. Te vei fi inselat amarnic. Tu esti victima, tu esti calaul. Eu sunt doar un loser care ma invart printre voi si incerc sa va evit greselile. Incerc sa gasesc raspunsul la intrebarile pe care voi nici nu vi le mai puneti. Incerc sa nu ajung ca voi…

Bate vantul… bate vantul foarte tare si stiu ca trebuie sa iti schimbi iar pozitia. Cineva trebuie sa fie frumos, cineva trebuie sa fie destept, cineva trebuie sa se simta important, cuiva trebuie sa ii conectam aparatele…

Te inteleg si te voi ierta pentru ca, din pacate, ai scuza perfecta: nu e NIMENI care sa iti spuna, nu e nimeni care sa iti arate cum pierzi, de ce si nici ce ai putea face sa mai castigi cate ceva. Si ai speranta: tot ce nu e acum va fi maine. Acum nu e nici sfarsitul… va fi maine?

Un foc de artificii azi, doua minciunele maine, trei cuvinte dulci poimaine, poate o incurajare timida intr-un colt de zi undeva saptamana viitoare… si uite cum te vei regasi pe acelasi drum alaturi de alti parteneri incercand sa faci exact la fel si asteptand alte rezultate dar imbatranind cum nici nu ti-ai fi imaginat vreodata, te duci.

Domnul fie cu tine, desi nu cred. Nu mai cred ca Domnul (orice forma ar avea el) mai pune botul la lumanarile tale… Lui i-o fi spus cineva ca e gata… ca e ora inchiderii… TREBUIE sa fie mai destept.

Si totusi, mie cine imi va spune ca e gata?, ca mi-am f***t viata? Ma uit in oglinda si te vad doar pe tine: cu minciuna si speranta pe umerii goi… batrani… obositi…

Nu e putin lucru sa zaci cu capul pe masa intr-o balta de sange la distanta de 1-2 metri de o parte a creierului tau ce sta, linistit, intins pe peretele bucatariei si sa te poti detasa. Sa te poti desprinde de muritorul din tine si sa vezi cat de frumos este croit fiecare context in care, oricat de aberante ar fi, urmarile devin firesti. De fapt, pare chiar imposibil pana vedeti / revedeti American Beauty.

Mi-am adus aminte cat de usor e sa te lasi prins in jocurile stupide pe care viata ti le ofera din plin ca apoi sa te gasesti pe un drum care iti este strain in totalitate. Mi-am adus aminte ca in momentul in care am citit pentru prima data despre downshifting aveam un sentiment de deja-vu caruia nu puteam sa ii identific sursa. Am facut-o acum. Mi-am adus aminte de Lester Burnham… Downshifting…

Mi-am adus aminte de o povestire adunata in berarie. V-o servesc si voua:

Student fiind, tipul cu pricina lucra in schimb de noapte undeva in centrul unuia dintre orasele mari ale Romaniei. Intr-o Miercuri noapte / Joi dimineata, in jurul orei 4:00 acesta se indrepta linistit spre casa, pe jos. Studentia presupunea o viata destul de modesta intr-o periferie si mai modesta, lucru care insemna aproape o ora de mers pe jos pana acasa.

Inarmat cu tigari (ceea ce nu era putin) si cu rabdare, respectivul si-a vazut de drum pana spre jumatatea distantei moment in care, dintr-o data, una dintre foarte nou nascutele lui nevoi fiziologice a devenit acuta. Acuta rau…  Cateva sute de metri in plus si in loc sa se domoleasca… s-a acutizat, si apoi s-a mai acutizat putin, si inca putin pana cand, la vreo 300 metri de casa, inevitabilul s-a produs - omuletul nostru si-a umplut pantalonii cu o materie vascoasa, fierbinte, rau mirositoare

Mai erau 300 metri… s-a intamplat. Evidentele intrebari: “De ce mie?”, “De ce?”, etc. nu au intarziat sa apara. Cu toate acestea studentul nostru si-a vazut in continuare de drum, fiind vadit incomodat de urmarile incidentului.

Ajuns in scara blocului, si-a tras sufletul rasufland usurat la gandul ca e noapte si ca penibilul situatiei nu are circumstante agravante. A intrat in lift, si-a inchis usile si cand sa apese butonul “10″ al panoului… SURPRIZA!! Probabil singurul alt om treaz la ora aia a urcat langa el… in mirosul pe care un spatiu stramt are tendinta sa il accentueze… la ora 4:45… in ziua in care studentul nostru s-a c***t pe el pentru prima oara in ultimii 20 ani… intr-o joi dimineata… Era soarta.

Morala, pentru ca asta era importanta: studentul nostru, in loc sa injure sau sa se enerveze sau sa blesteme, s-a uitat discret spre cerul pe care il banuia dincolo de tavanul liftului ala nenorocit si a inceput sa rada. Radea pentru ca, impotriva tuturor sanselor, calcand in picioare orice forma de statistica, soarta i-a construit un context in care toate surprizele sa se poata manifesta natural… firesc… Studentul nostru a descoperit, cu ultima doza de luciditate, frumusetea vietii.

Din pacate, cazurile fericite nu ne marcheaza… Nu realizam importanta “tesaturii”, nu ne dam seama ca “normalul” este, de fapt, doar un alt context creat de o soarta pusa pe glume - uneori mai bune, alte ori… mai proaste. Nu realizam ca “normalul” de astazi ieri era de un imposibil flagrant… nu realizam ca soarta a creat un nou context.

Nu sunt un fatalist! Cred ca fiecare isi croieste drumul in viata. Cu toate astea, va sfatuiesc sa va detasati un minutel de problemele de zi cu zi si sa vedeti imaginea in ansamblu. Sa vedeti ca toata aceasta imagine a vietii voastre este construita din bucatele mici, mici de puzzle la a caror asamblare ati depins si depindeti de atat de multi factori incat… Soarta e o scuza foarte plauzibila.

There is so much beauty in the world…

Acest articol este sponsorizat.

Orasul Sinaia mereu plin de istorie …. ata vara cat si iarna…

Sinaia este un oraş în România, situat la poalele munţilor Bucegi şi cunoscut mai ales datorită importanţei sale turistice. Aici se află şi Castelul Peleş, fosta reşedinţa de vară a regelui Carol I.

Sinaia se află în judeţul Prahova, la circa 60 km nord-vest de Ploieşti şi la 50 km sud de Braşov. Amplasat într-o zonă muntoasă pe valea râului Prahova, altitudinea oraşului variază între 767m şi 860m. Beneficiind de un cadru natural pitoresc, Sinaia are statut de staţiune turistică şi balneo-climaterică.

Scurt istoric

Documentar, Sinaia apare legata de infiintarea manastirii in anul 1695, in jurul careia s-au injghebat primele asezari. Ridicarea rapida a localitatii este legata de dezvoltarea in zona subcarpatica a industriei extractive si de prelucrare a petrolului, de deschiderea soselei la sfarsitul secolului al XVIII-lea, de constructia caii ferate (1879) si de cea a Castelului Peles. In 1880, Sinaia este declarat oras, fiind astfel una din cele mai vechi asezari urbane de munte din tara.
Intre anii 1875 - 1883, este construit Castelul Peles, devenit la vremea respectiva, resedinta de vara a familiei lui Carol I, primul rege al Romaniei. Fiind resedinta de vara a casei regale, Sinaiaa devenit una dintre zonele de mare interes pentru clasa politica romaneasca, iar in oras au fost construite multe resedinte private, amplasate in zone pitoresti si beneficiind de o arhitectura (exterioara si interioara) deosebita. Dotarile de patrimoniu muzeistic si arhitectural al orasului Sinaia se situeaza la un nivel de exceptie.

Cultura

Printre reperele turistice importante se numără Castelul Peleş, Pelişorul, Mănăstirea Sinaia, Cazinoul Sinaia precum şi Casa Memorială “George Enescu”. La Sinaia s-au stins din viaţă importante personalităţi politice precum regele Carol I,Ferdinand I, regina Maria a României sau ministrul Ion Gh. Duca.

Castelul Peles Sinaia

Castelul Peles Sinaia, resedinta de vara a regilor are un profil bine determinat.

Creatia Castelului Peles apartine regelui Carol I al Romaniei, iar miracolul arhitectonic, arhiectilor Johannes Schultz si Karel Liman.

Castelul Peles Sinaia pastreaza caracteristicile arhitecturii specifice stilului neorenasterii germane.

Castelul Peles Sinaia. Te invitam sa vizitezi virtual Castelul Peles Sinaia…

Decoratorii prestigiosi J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena au facut din Castelul Peles cel mai important edificiu de acest tip din Romania si poate chiar din Europa celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea.